Tată de nota 10

Acest mesaj a fost publicat Vineri 21st Decembrie 2007 la ora 10:33 pm

     Azi eram cu mai mulţi tovarăşi prin 43C. Ei făceau caterincă şi toate alea, eram în centrul atenţiei. Eu nu eram le ce ziceau ei, eu am rămas plăcut surprins de un tată. Urcase in 43 cu o fată de vreo 12 ani şi un copil de vreo 8 ani. Din prima vedere se vedea că nu fac parte dintr-o familie de avuţi, fac parte dintr-o familie mai modestă. În cele 5 minute în care am stat în autobuz lângă ei şi mă uitam chiar insistent la acest tată şi gesturile sale am realizat că ar face orice pentru copii lui. Nu exista secundă în care să nu se uite după ei, le zâmbea tot timpul, le râspunde ala toate întrebările pe care acei copii mici le puneau. Nu se enerva, nu ridica tonul nu nimic. Le explica, zâmbea, ii mai pupa. După ce au coborât din autobuz tot la fel, nu cred că a existat vreo secundă în care acei copii să nu se afle în mintea şi inima lui.Uitaţi un exemplu, nu trebuie să fii cine ştie ce bogătaş ca să le faci copiilor o viaţă uşoară şi fericită, din faţa acelor copii se citea fericirea şi dragostea pe care i-o purtau acelui tată. Singurul lucru de care au nevoie copii este DRAGOSTEA.

Poze cu ciutani

Acest mesaj a fost publicat Joi 29th Noiembrie 2007 la ora 11:01 pm

          RaPeRbOy mă obliga să pun o poză cu mine, o poză cu mine din copilărie, spre ruşinea mea nu am nici o poză cu mine din copilărie. Nu am eu poze in calculator cu mine dar are bunica mea poze cu mine, una fiind pusa pe perete în ramă langă o poză a unei verisoare de aproape jumatate de an. Oricum RaPeRbOy mi-a amintit cu acel mesaj poreclele care ni se puneau noua aştia mici, porecle ca “ciutan”, “jumatate de buletin” şi restul. Oricum promit că atunci când o să fac rost de poze cu mine de când eram “jumătate de buletin” o să le postez pe blog. aadryanaa şi Mădălin ceva, ceva ? Voi urmaţi!

Britney Spears

Acest mesaj a fost publicat Miercuri 3rd Octombrie 2007 la ora 2:19 am

[info]Dupa o aparitie ridicola la festivitatea MTV Video Music Awards din urma cu cateva saptamani, betii, consum de droguri, aparitii indecente, s-ar parea ca norocul cantaretei Britney Spears s-a cam dus pe apa sambetei. Un judecator federal a decis ieri retragerea custodiei vedetei asupra celor doi copii pe care starleta americana ii are cu fostul sau dansator, Kevin Federline.[/info]

In sfarsit s-a facut un lucru bun, nici macar dusmanii nu i-as lasa pe mainile acestei persoane. Drogata, beata, pr0n & shit, asta e mama ? Cine stie ce pateau copii daca ramaneau cu ea, mai avea o criza o mai tundea pe fata cheala, le mai dadea putina heroina & restu’. Prea mult scandal s-a facut in jurul acestei persoane, e adevarat are voce, dar si-a cam luat lumea in cap si a inceput sa se sparga in fite. Nimeni nu stia de ce s-a tuns cheala … de ce s-a tuns ? Pentru ca din analiza unui fir de par din cap putea sa se dovedeasca ca ea consuma droguri, dar nu era nevoie de analize, se putea observa si dupa comportament si fata.

Nu i-as dori nici unui copil o mama ca aceasta persoana, care se drogheaza, se imbata, se tunde cheala cand o taie pofta, apare prin nu stiu filme porno & are poze naked pe net.

LE: Am mai vazut cateva stiri si a noastra Britney a fost prinsa fara carnet, dinou, a facut accident si a fugit ;)