blogu’ lu’ skreach

Se pare că mai sunt câteva secunde până intrăm în 2008, câteva secunde până se incheie anul 2007, an care mai mult ca sigur pentru mulţi dintre noi a fost un an bun. Se pare că încet, încet mergem spre o viaţă mai bună, mergem încet, cu paşi mărunţi, dar siguri. Singurul lucru care vi-l doresc este să fiţi sănătoşi, restul vine de la sine şi tineţi minte că orice dorintă se poate împlini. Voi aştia, bloggeri mei preferaţi, adică: aadryanaa, Adrian Boioglu, Alinuta, Ana Design, Andu, Andrei, Ariel, Arhi, Bobby, Cabral, Chibreta, dece, Dever, Despina, Dojo, Doro, Etherfast, Fantasya, Ionuţ, Jimmy, Kapacelu’, Laura, Madalin, Mathesis, Oana, PiticStyle, Pilu, Piticu, Pyuric, RaPeRbOy, Rareş, Roxana, serj, since, sym, vladinho aveţi grijă cât şi cum beţi că vreau să văd articole noi pe 2 ianuarie LA MULŢI ANI!

Urât cu despărţirile astea, dar din păcate acesta este ultimul mesaj de anul 2007. Mă pregătesc de Bucureşti, fac o mică excursie înainte de revelion. Prin Bucureşti trebuie să mă văd cu Salmus, Alina, Iulia, Flori, Ovidiu şi Alin (wtf deabia aştept!). Ieşim toţi la o bere (fără alcool, desigur (or not)), o ţigară alea alea. Înafară de clasicul “La mulţi ani!” nu îmi vine nimic în minte.
Asta e ultimul mesaj scris de mine, ultima oară când intru pe blog anul ăsta, restul mesajelor care o să apară sunt scrise de mine acum câteva minute, dar o să apară numai la o anumită dată.

     Cabral imi trimite o leapşa, mă întreabă care au fost urările de Crăciun primite prin sms care m-au amuzat. Prin sms nu am primit cine ştie ce urări deosebite, înafară de “hai să bem” nu a fost nimic interesant. Afară a fost cu totul altfel, au fost nişte urări la care chiar am râs, prima urare s-a luat de prima şi a2a zi de Crăciun, mai exact un amic nu înţelegea de ce sunt 2 zile de Crăciun, dupaia a înţeles că în prima zi a ieşit un picior, dupaia capul şi restul. Au fost prea multe faze şi sunt prea obosit şi ameţit ca să gândesc la ora asta, de 2 zile numai in wisky o ţin, Chibreţica chiar a văzut efectele. O să revin mai târziu şi o să spun toate urările, până atunci vreau să aud de la Despina, Dojo, Ionuţ şi vladinho ce urări amuzante au primit.

     Totul e alb in jurul meu, prea multe feţe necunoscute, oameni calmi care se uită atent la mine. Mă uit în jur şi văd multă lume care plânge, printre acele persoane care plâng eşti şi tu! Acum realizez că am făcut o prostie, mă uit în jos şi mă văd pe mine, cum pot să fiu în 2 locuri în acelaşi timp? Un bătrân îmi spune că sunt în Rai, că sufletul a ajuns în Rai, iar corpul e jos. Mă uit atent, toţi prietenii mei sunt acolo, toţi cunoscuţii! Acum plouă, bătrânii spun că plânge cerul pentru mine, că este o zi tristă şi pentru îngeri, nu sunt de acord cu ei, cerul plânge cu tine, suferă cu tine. Tu, care îmi spuneai că nu mă iubeşti şi că nu îmi simţi lipsa, tu care îmi spuneai că tot ce ai simţit pentru mine s-a stins, tu, plângi acum! Aş vrea să iţi mai spun dinou cât de mult te iubesc, că te voi veghea întotdeauna, indiferent de locul în care mă aflu! Ţi-am jurat că o să rămâi în gândul meu şi după ce nu o să mai fiu şi aşa a fost, încă te veghez, am grijă de tine.
     Mă mai uit odată, au început să apară şi oameni necunoscuţi acolo jos, incerc să mă uit mai atent şi alunec, alunec din cer. Am căzut lângă tine, am încercat să te iau în braţe şi nu am reuşit, am încercat să te sărut dar dinou, nu am putut. Toată lumea ţipă, se aud sirene.
     Nu înţelegeam ce se întamplase apoi aud că eu mergeam pe marginea drumului prin ploaie apoi un om beat care se grabea de Crăciun spre casă a derapat şi a intrat în mine. Nimeni nu ştia de ce mergeam la o oră aşa de târzie pe afară prin ploaie, apoi se aude o voce de fată, o voce care îmi părea foarte cunoscută, o voce care spune că doar ce se certase cu mine. Mă uit atent la ea, nu pot să o văd bine, încet, încet tot ce era în jurul meu devine neclar, mă simt din ce în ce mai rău şi cad, cad lângă trupul meu.
     Pentru câteva minute nu am văzut şi nu am înţeles nimic, apoi brusc mă trezesc, mă trezesc în braţele ei. Imediat ce am îmbrăţişat-o şi eu se aude “E bine”, moment în care toţi au răsuflat uşuraţi apoi rând pe rând m-au luat în braţe. În prima seară i-am visat pe acei bătrâni care i-am văzut în Rai, toţi îmi spuneau ca să le spun persoanelor dragi ce simt că nu avem de unde să ştim că imediat după ce ii sărutam, poate să fie ultimul sărut care le oferim, iar pentru ei fiind penultimul sărut, ultimul fiind sărutul morţii. Acei bătrâni mi-au mai spus ca să nu zic la nimeni ce am văzut, apoi am început o viaţă nouă, o viaţa în care te veghez, aşa cum ţi-am promis.

     Nu pot să înţeleg de ce ai făcut asta, de ce ai ales un drum care a lasat urme adânci în inimile noastre, un drum întunecat, un drum pe care preferam să merg alături de tine. Mă uit pe marginea drumului, totul este pustiu, nu înţeleg ce s-a întamplat. Mă uit în spatele meu, pătrund adânc în sentimentele care mă domină şi văd cum încet, încet toate amintirile care cândva erau comune ard, ard cu un foc care îmi zâmbea diabolic. Încet, încet, ploaia, tristeţea şi vântul din sufletul meu au şters paşii de pe drumul pe care cândva îl străbăteam zilnic. Nu înţelegeam cum am trăit cu impresia că nici moartea nu ne poate desparţi, cum ieri era totul perfect, drumul nostru era plin de culori şi viaţă şi azi tot ce văd sunt 2 non-culori, alb şi negru, drumul alb iar peisajul din jurul drumului este negru. Să fie acesta sfârşitul ? Nu ştiu, cert este că fără tine lumea mea nu are culoare, totul pare pustiu şi negru, totul e altfel. Odată cu drumul pe care am luat-o, drum pe care nu puteam să mi-l imaginez niciodată, am luat cu mine şi amintirile, amintirile care strapung inima ori de câte ori trec prin locurile care mi-au rămas adânc imprimate în inimă şi minte. Spun că te-am uitat, dar mint, încă mă gândesc la tine, spun că te urăsc, dar de fapt te ador! Vreau să te uit, sunt dependent de tine, vreau, dar nu pot! Cândva îmi spuneai că sunt un înger, dar se pare că numai e mult până când o să ajung! Mă omor uşor, încet şi sigur, practic inima şi sufletul mi-au murit, urmează şi trupul. Încerc, dar nu pot să te uit, amintirile o să le iau cu mine în Rai, locul de unde o să te veghez, locul de unde o să fiu îngerul tău pazitor.

     Se poartă o luptă înterioară, inima şi creierul se luptă. Inima spune ceva, creierul altceva. E o mare dilemă care a pus stăpânire pe mine, o dilemă pe care nu o pot controla, o dilemă în care ambele răspunsuri ies la suprafaţa şi fiecare se manisfestă într-un mod ciudat. Mintea îmi spune să întru la bănuieli, să pun mai multe întrebări iar inima îmi spune să trec cu vederea. De cele mai multe ori, la mine cel puţin această luptă s-a manifestat prin o autoritate ieşită din comun, autoritate testată pe persoanele dragi. Era o vreme când această dilemă nu exista, doar mintea punea întrebările, dar se pare că nu am făcut bine. Am devenit posesiv şi am avut de pierdut, o prietenă (ex girl friend Lore) şi câţiva amici. Acum nu ştiu cum să scap de această dilemă, această grijă care mai tot timpul pune stăpânire pe mine, ceea ce mă ingrijorează este faptul că nu ştiu care este rezultatul unui cocktail din inimă şi minte. Sper să numai repet aceleaşi greşeli din trecut, sper să găsesc o soluţie.

     Azi eram cu mai mulţi tovarăşi prin 43C. Ei făceau caterincă şi toate alea, eram în centrul atenţiei. Eu nu eram le ce ziceau ei, eu am rămas plăcut surprins de un tată. Urcase in 43 cu o fată de vreo 12 ani şi un copil de vreo 8 ani. Din prima vedere se vedea că nu fac parte dintr-o familie de avuţi, fac parte dintr-o familie mai modestă. În cele 5 minute în care am stat în autobuz lângă ei şi mă uitam chiar insistent la acest tată şi gesturile sale am realizat că ar face orice pentru copii lui. Nu exista secundă în care să nu se uite după ei, le zâmbea tot timpul, le râspunde ala toate întrebările pe care acei copii mici le puneau. Nu se enerva, nu ridica tonul nu nimic. Le explica, zâmbea, ii mai pupa. După ce au coborât din autobuz tot la fel, nu cred că a existat vreo secundă în care acei copii să nu se afle în mintea şi inima lui.Uitaţi un exemplu, nu trebuie să fii cine ştie ce bogătaş ca să le faci copiilor o viaţă uşoară şi fericită, din faţa acelor copii se citea fericirea şi dragostea pe care i-o purtau acelui tată. Singurul lucru de care au nevoie copii este DRAGOSTEA.